Piața e din nou a noastră!
Între 27 și 30 septembrie, în Piața Victoriei se vor desfășura din nou îndrăgitele Zile ale Culturii Maghiare din Timișoara, ajunse de acum la cea de-a treia ediție.
Evenimentul este o manifestare comună a familiilor maghiare de aici sau plecate în lumea mare, a ONG-urilor, instituțiilor, antreprenorilor și artiștilor maghiari din Timișoara. În acest an, pentru prima dată, șirul nostru de evenimente va dura patru zile, cei interesați vor putea alege dintr-un program extrem de diversificat: concerte de muzică ușoară și de jazz, spectacole de teatru, muzică și dans popular, gastronomie, târg al meșteșugarilor, cu ateliere pentru copii și cu multe alte surprize plăcute.
Vom deschide zilele joi seara la ora 19 cu un spectacol de gală. Gala va fi organizată în sala Operei Naționale din Timișoara, unde va evolua Ansamblul Național Ungar de Dans, care ne va oferi spectacolul EROI, BĂTĂLII, IUBIRI MAGHIARE de Zsuzsa Zs. Vincze – Zoltán Zsuráfszky.
Gurmanzii vor fi așteptați de o secțiune extinsă de gastronomie, unde și în acest an vor putea degusta bucate deosebite, beri artizanale, vinuri ungurești, pălinci aromate, plăcinte și ștrudele apetisante. Secțiunea de gastronomie va putea fi vizitată încă de joi.
Vineri dimineața, pentru cei ce se trezesc mai târziu, deșteptarea va fi dată de păstrătorii tradițiilor. Startul va fi dat în parcul castelului Huniade, prin instalare iurtei și a bucătăriei de campanie. Trupele de păstrarea tradițiilor și evocare istorică ne vor rămâne alături până duminică, delectându-i pe cei mici și cei mai mari cu prezentări de arme și port medieval, defilări, concerte, prezentări de carte, evocarea asediului. Tot aici putem să testăm și atmosfera unei cârciumi de campanie din Primul Război Mondial, de pe teatrul de operațiuni de la Doberdo, ba chiar putem aici bea și o bere.
Nu i-am uitat nici pe cei mici, strada V.V. Delamarina va fi și în acest an luată în stăpânire de copii. Tărâmul Copiilor îi va aștepta cu programe interesante, ateliere de joacă și creație în aer liber, jocuri rustice de lemn, iurtă și loc de legănare pentru mititei, de vineri până duminică. Vor mai fi spectacole cu marionete și proiecții de filme de animație, fiind anul memorial Matia Corvin, cei mici se pot familiariza cu povestea lui Matia cel drept.
Tot vineri își va deschide porțile și deja tradiționalul târg al meșteșugurilor. În acest an, își oferă produsele peste 70 de artizani sosiți din Transilvania, Voivodina și Ungaria.
Vineri seara vor intra în scenă preferații generațiilor tinere, Bagossy Brothers Company. Trupa formată la Gheorgheni în 2013 a devenit renumită prin muzica sa de natură indie/alternativ/folk. În ultimii ani au evoluat la majoritatea festivalurilor maghiare importante. Să îi întâmpinăm cu drag și la Timișoara!
Invitatul VIP de sâmbătă seara va fi interpretul de rock, jazz, blues, soul și funk Károly Horváth, pe numele de scenă Charlie, cu vocea sa tipică răgușită. Cine nu a auzit de hiturile lui: Jég dupla whiskyvel, Az légy, aki vagy, Nézz az ég felé.
Teatrul și spectacolele teatrale aduc un plus de culoare programului nostru: vineri seara, va fi prezentat spectacolul Zi-i! al Teatrului Maghiar Csiky Gergely, dar teatrul va mai găzdui prezentări de carte, spectacole, degustări și comedie stand-up.
Duminică seara, accentul va cădea pe jazz. Trupa Jazzarosa va evolua pe scena mare, fiind urmați apoi de concertul artistului interpret laureat al premiului Kossuth, FERENC DEMJÉN. În centrul Timișoarei, vor răsuna acordurile melodiilor maghiare.
Pe lângă acestea, ne mai așteaptă nenumărate surprize, și sperăm că oricine își va găsi un program preferat între cele peste o sută oferite.
Puteți și Dvs. contribui la succesul manifestărilor noastre, cumpărând bilete de tombolă. La Zilele Maghiare va fi din nou extragere de tombole, unde norocoșii se pot îmbogăți cu câștiguri importante. Printre altele, cu un pachet Wellnes și cadouri. Un total de peste 10 câștiguri valoroase își caută stăpânul.
Să răsune din nou muzica ungurească în centrul Timișoarei, la sfârșitul lui septembrie!!!